Un alt element al vieții culturale locale îl constituie echipa de teatru Tinikomediasok, îființată în anul 2000. Echipa își propune continuarea tradițiilor de teatru amator din Crasna care datează din 1900.
Membrii echipei sunt elevi de liceu, reprezintă școala și comuna la diferite serbări locale, festivaluri de teatru regionale și naționale pentru elevi.
În dealungul anilor echipa a obținut diferite premii printre care ”Cea mai bună echipă”, ”Premiul pentru regie”, ”Premiul publicului”, ”Premiul I- faza națională”. Echipa a participat la zilele comunității din localitățile înfrățite și la Festivalul Internațional de Teatru Amator în Zsambek-Ungaria.
Obiectivele echipei de teatru sunt următoarele:
· Cultivarea limbii materne (maghiare);
· Formarea spiritului de echipă;
· Autocunoaşterea şi dezvoltarea personalităţii elevilor;
· Formarea şi dezvoltarea creativităţii;
· Cunoaşterea posibilităţilor de interpretare a textului dramatic;
· Formarea unui public avizat pentru teatru;
· Petrecerea utilă şi plăcută a timpului liber;
· Diseminarea în localitate, în judeţ, în ţară şi peste hotare a activităţilor cultural-artistice din şcoală;
· Întărirea legăturii şcoală-părinţi-comunitate.
În anul şcolar 2008-2009 echipa de teatru a organizat şi prezentat următoarele activităţi:
- participare la Zilele Crasnei-luna septembrie;
- participare la Festivalul de teatru PADIF-luna octombrie unde am obţinut pe
Premiul special al juriului;
- spectacol de binefacere - luna decembrie;
- spectacol de gală – luna februarie,
- spectacol dedicat zilei de 15 Martie;
- spectacol prezentat în cadrul Proiectului Comenius în limba engleză-22 martie;
- participare la Festivalul Naţional de Teatru pentru Elevi-ODIF luna aprilie,unde am obţinut Premiul I pe echipe; un premiu special de interpretare feminină-eleva Szucs Hajnal -Csilla;
premiul pentru “Cel mai bun rol masculin” - elevul Pap Daniel;
- spectacol prezentat la Zilele Scolii - 29 mai
-participare la Festivalul Operelor Maghiare-“MMSZ” - Budapesta-7-8 iunie.
Conducătorul echipei: Prof. Ozsvath Ilona
Reportaj despre activitatea formației de teatru:
http://www.youtube.com/watch?v=QAkr3ntJTlw
Mai multe informații despre activitatea culturală a echipei de teatru la: http://tinikomediasok.webs.com/